Actorul Şerban Ionescu a încetat din viață la 62 de ani, după o lungă suferință

Publicat: 22 11. 2012, 08:06

La nici două săptămâni de la moartea lui Iurie Darie, actorul Şerban Ionescu, 62 de ani, a încetat din viaţă miercuri seară, la Spitalul Floreasca. Acesta s-a stins din viaţă în jurul orei 23.30, după ce fusese internat cu insuficienţă respiratorie în cursul zilei de marți la Spitalul de Urgenţă Floreasca, în secţia de terapie intensivă.

Viaţa cunoscutului actor de teatru și film s-a schimbat complet în urmă cu un an. El a fost diagnosticat cu borelioză, iar starea i s-a agravat tot mai mult în fiecare zi, aşa că actorul a mers la consultații în Germania. Acolo a aflat că suferă de scleroză amiotrofică, o boală care ajunsese să îi afecteze muşchii, vorbirea şi respiraţia. Deşi Şerban Ionescu a mai fost internat de mai multe ori în ultima perioadă, situaţia sa nu s-a ameliorat deloc.

Actorul a murit însă fără să-şi ducă la îndeplinire dorinţa de a divorţa de Magda Catone, cea în care  nu mai gasea sprijin, spunea acesta. De atfel, şi avocatul lui Şerban Ionescu declara mereu că cel mai important gand al actorului era să se vadă divorţat. N-a mai rezistat însă pentru a putea participa la următorul termen al procesului stabilit pentru data de 14 decembrie.

De altfel, Magda Catone s-a pregătit încă de marți pentru eventualul sfârșit al soțului ei. A chemat la spital un preot, care l-a împărtășit pe actor marți seară. Magda Catone a aprins și lumânări la capela spitalului. Miercuri seară, actrița a fost de asemenea prezentă la spital, însă nu a fost în stare să facă nicio declarație.

Avocatul regretatului actor, Cătălin Dancu, a declarat că acesta a apucat însă să-şi facă testamentul.

Magda Catone s-a pregătit pentru moartea lui Șerban Ionescu

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed:

Şerban Ionescu avea 62 de ani şi o carieră de zeci de ani în cinematografie şi teatru. Actorul Teatrului Naţional din Bucureşti s-a născut pe 23 septembrie 1950 în Corabia. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa regretatului Amza Pelea. Au urmat interpretari de excepție în filmele: Ion, Capcana Mercenarilor, Mircea, Om sărac-om bogat, dar și alte zeci de piese de teatru şi peste 30 de filme.
În ultimii ani a interpretat roluri memorabile în spectacole precum: „Dineu cu proşti”, „Eduard al III-lea”, „Livada de vişini” şi „Molto, gran’ impressione”, pe scena Teatrului Național București.

Șerban Ionescu a părăsit scena vieții

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: