Revolta actorului Marius Manole faţă de situaţia teatrului românesc: “E aproape mort, este putred și cu toții contribuim la acest lucru”
EXCLUSIV ONLINE // Actorul Marius Manole, care interpretează rolul lui Richard al III-lea în spectacolul regizat de Andrei Şerban la Teatru Bulandra şi prezentat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru a criticat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă situaţia teatrului românesc de astăzi. Acesta a declarat că rolul lui Richard al III-lea a venit într-un moment în care s-au adunat mai multe nemulţumiri faţă de ceea ce se întâmplă în teatru şi în societatea românească.
„Nu a fost dorința mea de a juca acest rol, deși a fost un cadou foarte frumos. Pur și simplu rolul acesta a venit, nu știu dacă la timpul potrivit, din punctul de vedere al actorului Marius Manole, dar din punct de vedere uman a venit la timp. Pentru că pe la 38 de ani m-am trezit dintr-un somn foarte adânc. Vreo 15 ani am vrut din tot sufletul să fiu iubit de către toată breasla, de către toți oamenii…Mi-am dat seama la 38 de ani că este inutil, total inutil. Pentru că frustrarea care se naște în tine atunci când nu spui adevărul, când nu arăți cu degetul niște imposturi mari, când taci și vezi o țară întreagă îngenuncheată, când lângă tine mor oameni și tu nu spui nimic pentru că doar îți este frică să nu îți pierzi postul de la Teatrul Național sau salariul de acolo, sau poziția ta de actor premiat de Uniter sau, sau, sau…frustrarea asta de fapt te îmbolnăvește mai tare, până la boala fizică. Atunci la 38 de ani am renunțat să mai fiu așa de drăguț, să încep să ies în stradă și să încep să spun că nu e ok ce se întâmplă în țara asta, să îmi dau seama că e timpul să spun că din punctul meu de vedere, poate că e greșit, teatrul românesc e aproape mort, este putred și cu toții contribuim la acest lucru. Eu, toți. Nu am făcut nimic în ultimii ani să descoperim și să începem să facem un teatru interesant, un teatru care să implice societatea, să o ajute, să dea oamenilor speranță, mai mult decât teatrul acesta pe care îl facem în care noi considerăm că suntem buni sau proști și venim la spectacol. Atât facem, dăm verdicte nu ne interesează, nu am reușit să ne punem la o masă,nu reușim nici în politică, nu reușim nici în teatru, și să încercăm să vedem încotro vrem să mergem”, a declarat Marius Manole.
Acesta a răspuns vocilor critice potrivit cărorapiesa regizată de Andrei Şerbaneste foarte politizată.
„Cei care spun că Andrei Șerban a făcut un teatru politic sau că l-a arătat pe Dragnea. Da, eu vreau să fac asta. Vreau să aduc în piesă lucrul ăsta și nu trebuie în mod necesar să se facă asta. Nu trebuie condamnați cei care nu o fac. Dar eu vreau să fac asta pentru că mă interesează să arat oamenilor oglinda asta. Vreau să arăt că sunt nemulțumit de lumea asta”, a mai precizat Marius Manole.
Actorul a făcut aceste declaraţii în cadrul dezbaterii: Richard III Sau Despre putere şi forța ei de manipulare. Dezbaterea a vizat unul dintre cele mai originale spectacole prezentate în cadrul FNT 2019, piesa Richard al III-lea.
Două versiuni scenice diferite ale celebrului text dramatic de William Shakespeare, în regia lui Andrei Șerban, au fost realizate alături de trupele teatrelor „Radnóti Miklós” din Budapesta și Teatrul Bulandra din București. Astfel, pentru prima dată într-un festival, în același decor, au fost prezentate două variante de spectacol teatral aparținând aceluiași creator, realizate pe scene diferite ale Europei.