DOLIU MONDIAL! A MURIT unul dintre CEI MAI IUBIȚI ACTORI! DUMNEZEU SĂ-L IERTE! Va trăi VEȘNIC în inimile oamenilor… (FOTO)

Publicat: 06 02. 2020, 07:25

Actorul Kirk Douglas s-a stins din viață miercuri, la vârsta de 103 ani.

Anunţul trist a fost făcut pe Instagram de către fiul său, Michael Douglas.

”Cu imensă tristeţe, eu şi fraţii mei anunţăm că Kirk Douglas ne-a părăsit astăzi, la vârsta de 103 ani.

Permiteţi-mi să închei cu cuvintele pe care i le-am spus la ultima aniversare şi care vor rămâne întotdeauna adevărate: Tată, te iubesc atât de mult şi sunt atât de fericit să fiu fiul tău”, a scris actorul pe internet.

Kirk Douglas s-a născut pe 9 decembrie 1916, cu numele Issur Danielovich, în New York.

Crescut în sărăcie, şi-a descoperit talentul pentru actorie în timpul liceului. A primit o bursă şi a ajuns la Academia de Artă Dramatică Americană, fiind apoi recomandat producătorului Hal Wallis.

Acesta l-a urmărit pe Broadway şi a semnat cu el imediat pentru un rol alături de Barbara Stanwyck în filmul „Dragoste ciudată/ The Strange Love Of Martha Ivers” (1946).

Timp de un deceniu a fost star la Hollywood şi a primit trei nominalizări la Oscar pentru rolurile din filmele „Champion”, „Van Gogh/ Lust for Life” şi „The Bad And The Beautiful”.

Cel mai cunoscut rol al său este cel din „Spartacus” (1960).

Kirk Douglas a supravieţuit unei prăbuşiri cu elicopterul, accident în care alţi doi pasageri au murit.

A suferit ulterior un accident vascular cerebral, în timpul unui discurs la Festivalul de Film de la Londra.

A câştigat un Oscar onorific în 1996, două Globuri de Aur , un premiu pentru întreaga carieră oferit de American Film Institute şi un Urs de Aur onorific decernat de organizatorii Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

SURSA: News.ro