Actorul Ion Caramitru, internat în spital. „Nu e COVID-19 și nu sunt alte probleme”

Publicat: 12 08. 2021, 11:43
Actualizat: 12 08. 2021, 11:43
Sursa Foto: Facebook

Actorul Ion Caramitru nu a fost prezent la Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) de miercuri seară, de la Iași. El se află internat într-un spital din București, a anunțat Andrei Giurgia, preşedintele ARTIS, organizatorul evenimentului cultural.

Miercuri seara, Ion Caramitru ar fi trebuit să fie prezent la Iaşi, în Piaţa Unirii, unde a avut loc deschiderea oficială a ediţiei a XII-a SFR care îi este dedicată.

„Domnul Caramitru, din păcate, nu vreau să cred că suntem năpăstuiţi de soartă, nu va putea face deplasarea la Iaşi.  Este internat la spital în acest moment, la Bucureşti. E în revenire, e în investigaţii medicale. (…) Îi pare foarte rău de ceea ce se întâmplă. El va fi internat în următoarele patru zile.

Nu va putea face o deplasare la Iaşi. Toată lumea este optimistă şi bucuroasă pentru că nu este ceva grav. Nu e COVID-19 şi nu sunt alte probleme. Festivalul merge mai departe. Pentru noi ca organizatori este complicat să munceşti un an de zile în jurul unui personaj şi la un moment dat să se întâmple ce s-a întâmplat, dar mă bucur că domnul Caramitru este bine”, a declarat Andrei Giurgia, potrivit Agerpres.

La Gala de deschidere a SFR de miercuri seară a fost proiectat în aer liber filmul „Ştefan Luchian”, o producţie din 1981 care poartă semnătura regizorului Nicolae Mărgineanu, cu Ion Caramitru în rolurile principale.