Actorul Florin Zamfirescu, despre scandalul privind canalul Bâstroe: „Eu mă tem că de fapt România a dispărut. Nu mai există nici acte semnate, nici acorduri, nu mai există nimic”

Publicat: 23 02. 2023, 22:44
Sursa Foto: Florin Zamfirescu / Facebook

Actorul Florin Zamfirescu a răbufnit în scandalul provocat de posibile lucrări pentru lărgirea canalului Bâstroe. Potrivit acestuia, poporul român nu mai valorează aproape nimic, iar vina pentru acest lucru ar aparține chiar românilor, care „şi-au pierdut calităţile”.

Actorul Florin Zamfirescu răbufneşte în scandalul Bâstroe

„Eu sunt șocat că România din ce în ce parcă nu mai există, nu mai e luată în seamă, e călcată în picioare. Magazine în ruină, fabrici, case, pământuri nelucrate, e o nenorocire. România e pierdută. Eu mă tem că de fapt România a dispărut.

Eu sunt în vârstă, nu mai pot decât să fiu spectator, dar ca spectator aș fi vrut să aplaud. E o ruşine ce se întâmplă acum. Eu cred că era mai linişte când noi aveam vecini URSS-ul. Nu ne luau terenuri, cum să vină ei peste tine?

OMV face ce vrea în România. Cozile noastre de topor au prăduit totul. Noi am stat, am crezut. Unii au furat. S-a furat mult din țara asta. Ne-au închis în case când cu pandemia ca să poată fura în liniște. Eu mă bucur că sunt bătrân. Noi nu gândim la fel.

Singura dată când ne-am unit într-o singură direcție a fost în prima săptămână după cutremurul din 1977. Atunci ne-am îmbrăţișat, ne întrebam unii pe alții ce nevoi avem. Dar ușor, ușor am revenit la anormalitatea noastră de oameni duşmănoşă, bârfitori. Calitățile poporului român au dispărut.

Să vină străinii peste tine și să-ți spună că nu ai dreptul la țara ta? Românul nu a atacat pe nimeni în istorie. Cum să vină ăia să facă un canal în Bâstroe acolo? Nu mai există nici acte semnate, nici acorduri, nu mai există nimic. Lumea e praf și pulbere”, a declarat actorul, potrivit romaniatv.net.