Actorul Dumitru Rucăreanu a murit duminică, la vârsta de 80 de ani, fiind incinerat în prezența a doar 5 persoane apropiate
Actorul Dumitru Rucăreanu a murit duminică, la vârsta de 80 de ani, şi a fost incinerat miercuri, în prezenţa a 4-5 persoane apropiate, singurele care au ştiut de decesul acestuia. Acesta suferea de cancer la pancreas, notează Adevărul.
Printre cei care au luat parte la incinerarea actorului s-a aflat și George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie din Bucureşti, care a confirmat, ulterior, decesul actorului, pentru presă.
Se pare că nici măcar colegii actorului sau reprezentanții UNITER nu au știut de decesul actorului.
Dumitru Rucăreanu s-a retras de pe scena publică , rareori acordând interviuri. Actorul suferea, de mai bine de un an, de cancer la pancreas.
El s-a declarat scârbit de felul cum a fost abordată moartea regizorului Sergiu Nicolaescu la televizor și a lăsat de înțeles că nu dorește să se întâmple la fel și la funeraliile lui.
În urmă cu un an, actorul a suferit o operaţie prin care medicii încercaseră să îndepărteze tumoarea, dar cancerul era mult prea avansat, aşa că doctorii i-au mai dat 6-12 luni de viață.
Rucăreanu și-a plănuit funeraliile cu maximă discreție, incinerarea sa având loc, joi, în apropierea a 4-5 apropiați ai actorului. Nu a avut loc nicio ceremonie şi totul s-a desfăşurat rapid, aşa cum și-a dorit actorul.
Dumitru Rucăreanu a fost actor la Teatrul de Comedie din Bucureşti, unde a jucat alte roluri celebre, în „Burghezul gentilom“, „Un Hamlet de provincie“, „Noapte la Madrid“. A avut o carieră de succes şi în cinematografie, jucând în „Dragoste la zero grade“ (1964), „Secretul lui Bachus“ (1983), „Căsătorie cu repetiţie“ (1985), „Secretul lui Nemesis“ (1987).