Activităţile sportive din weekend de pe Kiseleff, interzise: Primăria spune că vrea să refacă marcajele rutiere
Evenimentele sportive organizate în weekend pe Șoseaua Kiseleff din Capitală au fost stopate de Primăria Capitalei, pentru refacerea marcajelor.
“Ţinând seama că Administraţia Străzilor înştiinţează cu privire la faptul că pe un număr de bulevarde din Bucureşti au fost demarate lucrări edilitare, vă rugăm ca începând cu data prezentei să procedaţi la eliberarea zonei de desfăşurare a evenimentului, întrucât, în temeiul art.10 lit. b din Legea nr 60/1991 republicată, se interzice desfăşurarea adunărilor publice atunci când, în perioada, locul şi pe traseele unde acestea ar urma să se desfăşoare, se execută lucrări edilitar-gospodăreşti”, a anunţat Primăria, conform news.ro.
De asemenea, Gabriela Firea a declarat, în repetate rânduri că centrul Capitalei nu ar trebui blocat de diverse evenimente şi a sugerat că unele dintre acestea ar putea fi organizate la Romexpo sau la Arena Naţională.
Organizatorii spun că au primit cererea joi după amiază și că timpul este prea scurt pentru a contramanda toate activitățile din acest weekend.
“Nu credem că “lucrările edilitare” se vor desfăşura pe Şos. Kiseleff sau în zonele adiacente de vineri orele 22:00 până duminică orele 14:00”, spun organizatorii .
Aceştia precizează şi că în săptămânile trecute au primit invitaţia PMB de a muta locaţia evenimentului în altă parte, cea mai bună variantă oferită fiind Parcul Tineretului – Platoul din faţa Liceului Şincai, dar au refuzat relocarea.
“Conceptul evenimentului, care reiese şi din numele de “Via Sport” este crearea unui spaţiu utilizat de obicei pentru traficul rutier într-un spaţiu de relaxare, pe o perioadă (vineri seară – duminică la prânz) în care traficul este la cel mai redus nivel al săptămânii şi al anului (vara, pe timpul concediilor)”, au precizat organizatorii.