Activități ale copiilor la munte. Cât costă taberele de schi și cursurile de supraviețuire
Mulți elevi se află în vacanța de schi care durează o săptămână. Cei care vor să își lase copiii la diferite activități de la munte pot alege între taberele de schi, atelierele creative sau cursurile de supraviețuire.
Cât costă o tabără de schi
În Păltiniș pârtia este potrivită pentru schi, iar zăpadă are de câteva zile 30 de centimetri. Aici sunt atât copii care au venit cu părinți, cât și cu școala. O tabără de schi în Păltiniș pornește de la prețul de 1.600 de lei, informează știrileprotv.
Pentru taberele de schi, copiii beneficiază de pârtiile special amenajate pentru această activitate pentru a reduce riscul de accidentare.
„Avem pârtie cu bandă rulantă, pârtii ușoare, medii, un fun parc cu kickere și elemente de cascadorii”, a spus Dan Gherman, director complex de schi.
Cursuri de supraviețuire pentru cei mici
În Bușteni, tabăra de schi este ceva mai costisitoare, de 2.000 de lei. Aici, copiii pot învăța și cum să supraviețuiască la munte și pleacă în drumeții pe înserate.
În Poiana Brașov, tabăra de schi costă în medie 2.500 de lei pentru cinci nopți. În preț sunt incluse lecțiile de schi, dar și alte activități precum cursuri de prim-ajutor, escaladă sau jocuri de cunoaștere.
Micuții care nu vor să plece de acasă fără cel mai bun prieten patruped pot merge într-o tabără în Făgăraș pentru că acceptă și animalele de companie. Aici, copiii se pot da cu sania și pot avea parte de lecții de dresaj. Pentru trei zile, părinții trebuie să plătească 1.100 de lei.