Acţiunile disciplinare ale Inspecţiei Judiciare care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi, pe ordinea de zi a CSM
Miercuri, acţiunile disciplinare ale Inspecţiei Judiciare care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi se află pe ordinea de zi a secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM), relatează News.ro.
Dosarul în care este vizată Laura Codruța Kovesi este programat la ora 11:00.
Însă cercetat este şi Marius Iacob, fostul adjunct al şefului DNA, care a demisionat recent din funcţie.
Cercetarea care îi vizează pe cei doi procurori a fost declanşată în urma înregistrărilor dintr-o şedinţă a DNA apărute în spaţiul public.
De ce anume este acuzatăLaura Codruţa Kovesi
Pe 12 ianuarie 2018, Inspecţia Judiciară a iniţiat o acţiune disciplinară îndreptatăîmpotriva Laurei Coduţa Kovesi, care este acuzată de trei abateri disciplinare.
Ea este acuzată de manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu.
Ea mai este acuzată şi că ar fi folosit un ton superior şi agresiv faţă de colegii procurori, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor.
Nu în ultimul rând, Laura Codruţa Kovesi este acuzată că ar fi introdus într-un comunicat date confidenţiale dintr-o anchetă derulată de către procurorii din subordine.
Ea este acuzată de ”nerespectarea confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a informaţiilor de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei”.