Absolvenții de liceu pot primi de la statul român o indemnizaie de șomaj în valoare de 250 de lei/ lună, timp de 6 luni. Pentru acest lucru, absolvenții în vârstă de minimum 16 ani, care au finalizat studiile lao unitate de învățământ, trebuie să prezinte anumite acte doveditoare și să urmeze o anumită procedură.
Penru a beneficia de indemnizația de șomaj, în primul rând, absolvenții de liceu trebuie să se înregistreze la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), ca persoanece se află în căutarea unui loc de muncă. Înscrierea trebuie să se facă la cel mai apropiat punct de lucru, aflat în raza domiciliului absolventului de liceu – agenție teritorială. Termenul este de 60 de zile calendaristice de la data absolvirii cursurilor claselor terminale din învățământul liceal.
Înscrierea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o condiție prealabilă și obligatorie pentru obținerea facilităților acordate în baza Legii nr. 76/2002, cu privire la sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
De indemnizația de șomaj pot beneficia absolvenții de liceu indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat. Elevii care nu au mediile încheiate, se pot înregistra în evidența ANOFM în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, dată menționată pe adeverința eliberată de instituția de învățământ.
1. Carte de identitate
2. Actele de studii/ Adeverință eliberată de la secretariatul unității de învățământ care atestă absolvirea
3. Declarație pe proprie răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații, că persoana nu are restricţii medicale care o împiedică să presteze muncă sau că are eventuale restricţii medicale care o împiedică să presteze o anumită muncă.