Acreditarea ambasadorului Nicolae Marin în Libia, semnată de președintele Băsescu

Publicat: 19 08. 2013, 19:33

Președintele Băsescu a semnat, luni, decretele de acreditare a lui Nicolae Marin și a lui Valentin Florea ca ambasadori în Libia, respectiv Uruguay.

Marin Nicolae este diplomat de carieră, el primind aviz favorabil din partea comisiilor de politică externă ale Parlamentului pentru ocuparea acestui post în urma audierii din 27 iunie. El va prelua reprezentarea română în Libia, după ce locul a fost vacantat din mai 2011, din perioada revoltei care a dus la înlăturarea regimului lui Muammar Gaddafi.

Activitatea ambasadei României la Tripoli a fost suspendată temporar, în 14 mai 2011, pe fondul agravării situaţiei de securitate din Libi, fiind reluată apoi în 4 octombrie 2011 la nivel de însărcinat cu afaceri.

Valentin Florea, ambasadorul propus pentru Uruguay, este diplomat de carieră, el fiind cunoscut şi pentru că în iulie 2010, când era ambasador al României în Chile, a fost implicat într-un accident auto produs în capitala Santiago.