Acord bilateral cu SUA în domeniul prevenirii şi combaterii infracţionalităţii grave, criteriu pentru liberalizarea vizelor
Liberalizarea vizelor depinde, potrivit ministerul Afacerilor Interne, și de un acord încheiat între România și SUA în domeniul prevenirii și combaterii infracționalității grave.
Marți, ministrul Gabriel Oprea a vorbit cu însărcinatul cu afaceri al SUA la București, Dean Thompson, despre Acordul bilateral în domeniul prevenirii şi combaterii infracţionalităţii grave, scrie Mediafax.
„Prin semnarea acestui acord, România va îndeplini încă un criteriu tehnic impus de exigenţele programului Visa Waiver, în procesul de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii români care călătoresc în SUA”, potrivit unui comunicat al MAI.
Oprea a subliniat angajamentul României, inclusiv al MAI, de a continua contribuţia la efortul comunităţii internaţionale de reconstrucţie instituţională în Afganistan, mai ales în parteneriat cu SUA.