Acoperișul Turnului cu Ceas din Sighișoara va fi refăcut după modelul original. Costurile pentru restaurare sunt de 55.000 de lei
Primarul municipiului Sighișoara a anunțat că a început montarea ţiglei speciale, lucrată manual, pe acoperişul Turnului cu Ceas, aflat la intrarea în Cetatea Medievală. Prin această țiglă specială va fi refăcut modelul original al turnului.
Țigla este realizată în Sibiu
„A ajuns la Sighişoara şi ţigla lucrată manual pentru restaurarea acoperişului Turnului cu Ceas. Fiecare detaliu contează în păstrarea autenticităţii acestui monument (…). A sosit ţigla mult aşteptată, ţiglă lucrată manual, aşa cum a fost solicitată de către proiectant şi, bineînţeles, acceptată de către comisia de la monumente. Este important că se reface. Acum se reface modelul vechi, se poate vedea şi din Oraşul de Jos şi din Piaţa Cetăţii că nu se înlocuieşte doar ţigla. A fost comandată ţiglă pe culori, astfel încât să putem reface modelul original. Este o ţiglă-solzi prelucrată manual într-un cuptor special, în judeţul Sibiu. Per total este un preţ destul de mare, dar este singura ţiglă care a fost acceptată. Costul este de 55.000 de lei”, a declarat presei Ioan Iulian Sârbu, primarul municipiului Sighișoara.
„Am plecat de la rezistenţă, am înlocuit toate grinzile putrede cu grinzi sănătoase. Grinzile de lângă de asemenea le-am întărit. În acest moment avem un acoperiş nou pus la punct, astfel încât să reziste intemperiilor şi, bineînţeles, timpului. De 130 de ani astfel de lucruri nu au mai fost făcute, dar putem spune că ne pregătim de închiderea acestor lucrări înainte de începerea sezonului rece. Şi, fireşte, ne pregătim pentru următoarea etapă, de înlocuire a tablei şi să ajungem în sfârşit la bila de pe acoperiş, să vedem ce ne ascunde această capsulă a timpului”, a afirmat Ioan Iulian Sîrbu, conform tvrinfo.ro.
Ce presupune următoarea etapă a procesului de reabilitate
Edilul a explicat că următoarea etapă de reabilitare a acoperișului, care presupune înlocuirea tablei şi deschiderea bilei din vârf, despre care se spune că ar conţine Cronica Sighişoarei, va începe imediat după recepţia lucrărilor în curs.
„După recepţie, vom demara şi partea a doua a lucrărilor. Îmi este greu să vă spun exact momentul, fiindcă depinde de mai mulţi factori, dar sper ca în această iarnă să putem face documentaţia, astfel încât cel mai devreme în primăvară să putem începe lucrările. Iniţial am zis că este o lucrare care merge foarte repede. Partea de structură de lemn, din punctul meu de vedere, a fost cea mai complicată, dar s-a rezolvat într-un timp record. În schimb, livrarea ţiglei a durat mai mult decât ne aşteptam noi, pentru că n-am putut estima nici noi şi nici proiectantul cât va dura, având în vedere că este lucrată manual”, a subliniat primarul din Sighişoara.
Turnul cu Ceas este un simbol al Cetății Medievale și al orașului Sighișoara. Acesta este unul dintre cele mai importante obiective turistice, despre care există însemnări că a fost reparat în 1678, 1788 iar ultima dată în 1894.