Achimaş Cadariu susține că este victima unei campanii media de denigrare: ”Mă întreb pe cine am putut supăra atât de rău”

Publicat: 05 05. 2016, 09:11
Foto:b365.ro

În plin scandal al dezinfectanţilor diluaţi folosiţi în sute de spitale, spre disperarea pacienţilor, ministrul Sănătăţii vine cu o explicaţie halucinantă: este victimă a unei campanii media de denigrare. El susţine că au fost prezentate, în ultimele zile, informaţii eronate referitoare la activitatea sa de manager al Institutului Oncologic din Cluj-Napoca. Deși ca ministru face verificări în cazul dezinfectanților diluați, ca director al unui spital din Cluj-Napoca, Patriciu Achimaş Cadariu a recunoscut că a cumpărat substante de la Hexi Pharma, informează B1 TV.

”Se fac afirmaţii extrem de tendenţioase în ceea ce mă priveşte, prezentându-se absolut eronat numărul contractelor, valoarea lor şi modul în care au fost ele făcute. Au fost strict trei contracte cadru care au însumat 11% din totalul valorii cu care în acea perioadă s-au achiziţionat dezinfectanţi în Institutul Oncologic. Iar în septembrie 2015 am trecut prin furcile caudine ale Curţii de Conturi care a verificat modalitatea în care s-a făcut contractul, iar modul este unul corect. Şi acest dezinfectant se cumpără pe procedura standard, de licitaţie deschisă, este în SEAP şi sigur că toţi aceşti dezinfectanţi sunt verificaţi prin metodele specifice”, a declarat Cadariu, în urma apariţiei în spaţiul public a informaţiilor potrivit cărora în 2012, pe vremea în care era directorul Institutul Oncologic din Cluj a cumpărat dezinfectanţi de la Hexi Pharma.

Ministrul a venit şi cu un verdict în urma scandalului dezinfectanţilor diluaţi, care a şocat opinia publică, şi anume că el ar fi căzut victimă unei campanii media împotriva sa. A refuzat însă să dea mai multe explicaţii, iar apoi s-a răzgândit şi a susţinut că doar se miră şi îşi pune întrebări.

”Ştiu ce campanie s-a pregătit astazi împotriva mea şi ce va continua în zilele următoare. Mă întreb pe cine am putut supăra atât de rău, atâta vreme cât am făcut strict două lucruri. Am respectat legea şi m-am concentrat pe programul sectorial de guvernare”, a susținut ministrul.

Dosarul Hexi Pharma s-a aflat la Parchetul general, la DIICOT şi la DNA, însă niciuna din instituţii nu a avut competenţa pentru a da o soluţie sau n-a avut la acel moment suficiente probe pentru a începe urmărirea penală.