Mai mulți pensionari riscă să îşi piardă dreptul la pensie, dacă nu depun, până la termenul limită, un anumit document care e esențial.
Documentul respectiv are rolul de a actualiza datele personale sau de a confirma eligibilitatea pentru pensia respectivă.
Este vorba despre certificatul de viață. Pensionarii vor fi nevoiţi sa trimită acest document în format digital și completat integral, în cazul în care nu vor să le fie suspendată pensia.
Transmiterea certificatului de viață către Casa teritorială de pensii se poate face prin orice mijloc de comunicare, cum ar fi poștă, e-mail, fax sau date de contact care se regăsesc pe site-urile oficiale.
„Precizăm că, în cazul noilor beneficiari nerezidenți, dacă între data depunerii cererii de pensionare și data primei plăți a pensiei stabilite prin decizia de acordare a unor drepturi de pensie s-au scurs mai mult de 6 luni, casa teritorială de pensii competentă va transmite, împreună cu decizia de acordare a unor drepturi de pensie și cu o adresă de informare, un exemplar al certificatului de viață, urmând ca prima plată a drepturilor de pensie să se efectueze, în acest caz, după primirea exemplarului completat al certificatului, semnat și ștampilat, care atestă faptul că beneficiarul este în viaţă”, au explicat reprezentanții Casei Naționale de Pensii, potrivit Csid.
Este crucială depunerea certificatului pentru a confirma eligibilitatea pensionarului pentru plata pensiei și pentru a preveni eventuale întârzieri sau întreruperi. În cazul în care pensionarul nu depune documentul solicitat, există riscul ca pensia să fie suspendată până la clarificarea situației. În plus, actualizarea corectă a datelor este esenţială pentru evitarea unor erori legate de plata pensiei sau de recalcularea acesteia.
Pensionarii care riscă să își piardă pensia trebuie să depună documentul, care poate fi legat de actualizarea datelor personale sau de îndeplinirea unor condiții suplimentare.
Pensionarii trebuie să fie atenți la notificările oficiale și să respecte termenele stabilite pentru a depune acest document.
Potrivit noului cadru legal în domeniul pensiilor, în vigoare de la data de 1 septembrie 2024, Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, în cazul beneficiarilor stabiliți în străinătate (nerezidenți), certificatul de viață se transmite semestrial, din proprie inițiativă, de beneficiarul nerezident aflat în plată, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an, după cum urmează:
Certificatul de viață trebuie semnat în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt.
Sintagma „autorități legale” se referă la instituții de pensii ori de securitate socială, autorități administrative locale, misiuni diplomatice, oficii consulare, notari publici, avocați, consilieri juridici, medici de familie de pe teritoriul statului de domiciliu, respectiv reședință, asociații de români cu personalitate juridică din diverse state, birouri ale Patronatelor cu care Casa Națională de Pensii Publice a încheiat Protocoale de Colaborare: Institutul Național de Asistență Socială (INAS) din Italia, Institutul Național Confederal de Asistență (INCA) din Italia și Institutul de Tutelă și Asistență a Muncitorilor (ITAL – UIL) din Italia, etc, este mesajul publicat pe site-ul CNPP.