Pensiile anumitor români ar urma să fie recalculate. Este vorba despre pensiile militare.
Rezerviștii militari au fost chemați în Parlament, unde se dezbate proiectul prin care pensiile acestora ar putea fi reactualizate în funcție de solda primită de militarii activi cu același grad. Dacă se va adipta proiectul, acesta ar aduce o majorare a veniturilor pentru cei care au făcut parte din sistemul militar, potrivit Cancan.
Rezerviștii au fost chemați în Parlament, unde are loc dezbaterea alături de președinta comisiei de apărare din Senatul României, Nicoleta Pauliuc, pentru a fi modificată legea pensiilor, astfel încât militarii să nu mai piardă bani la pensie.
Modificarea ar urma să se facă în senul în care pensiile militarilor să fie recalculate în funcție de solda de grad a militarilor activi. Practic, dacă un general are un salariu atunci când iese la pensie, această pensie să rămână în raport cu salariul pe care un general în activitate îl are.
Sunt câteva propuneri care au venit din partea Ministerului Apărării Naționale, cu care rezerviștii nu sunt de acord.
„Pensiile militarilor vor fi recalculate în funcţie de solda primită de militarii activi cu acelaşi grad, conform unui proiect de lege iniţiat de parlamentari ai PNL. Astfel, se vor elimina inechităţile dintre rezerviştii care s-au pensionat în ani diferiţi şi au parte de venituri calculate diferit, conform legislaţiei care era în vigoare în acel moment”, a transmis PNL.
Proiectul vizează echitatea între pensionarii militari cu acelaşi grad şi dorește să aducă dreptate celor care au avut veniturile calculate în defavoarea lor.