Accidentul din Ungaria: Pacienții de la Floreasca, în stare stabilă (VIDEO)

Accidentul din Ungaria: Pacienții de la Floreasca, în stare stabilă (VIDEO)

Persoanele rănite în accidentul din Ungaria ce au fost transportate la Spitalul Floreasca din Capitală se află în stare stabilă, potrivit medicului de gardă al unității.

Starea pacienților este stabilă, iar evoluția lor este favorabilă”, a anunțat medicul.

Fiecare este tratat în funcție de leziunile pe care le are. Pacienții tunt internați pe secția de ortopedie, chirurgie și neurochirurgie”, a precizat acesta.

Totodată, medicul a subliniat faptul că niciunul dintre cei internați la Floreasca nu a suferit vreo operație în Ungaria.

Pacienții de la Spitalul Floreasca, în stare stabilă

Embed:
Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)