Accident violent în București: Doi tineri au murit carbonizați după ce au intrat cu mașina într-un stâlp din fața Palatului Cotroceni

Publicat: 01 11. 2012, 08:46

Doi tineri au murit carbonizaţi seara trecută, după ce maşina în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări. Accidentul s-a produs în faţa Palatului Cotroceni. În acelaşi autoturism se afla şi un băiat de 15 ani, care a reuşit să se salveze, dar a ajuns la spital pentru investigaţii. Mortorii spun că şoferul a pierdut controlul volanului după o întrecere în trafic  şi s-a izbit de un stâlp. După impact, acceleraţia autoturismului a rămas blocată şi la scurt timp maşina a luat foc.

La volanul maşinii se afla o tânără de 18 ani. Alături de aceasta în masina mai erau  iubitul ei şi verişorul în vârstă de 15 ani. La un moment dat şoferiţa a pierdut controlul volanului si s-a izbit de un stâlp aflat pe marginea drumului.

Martorii spun că  tânăra avea viteză şi că s-a luat la întrecere cu un un alt şofer.

În urma impactului fata şi iubitul acesteia lui au rămas încarceraţi, iar tânărul de 15 ani a reuşit să se salveze înainte ca maşina să ia foc. Incendiul a izbucnit de la o scânteie provocată de roata care se învartea în gol pentru că pedala de acceleraţie a rămas blocată. La faţa locului au ajuns două autospeciale cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi unul de prim ajutor, însă cei doi tineri nu au mai putut fi salvaţi.

„Ajunşi la faţa locului s-a constatat că ardea violent cu flacără deschisă. După stingerea incendiului s-a constatat că în maşină existau două persoane decedate. După evaluare s-a constatat că mai exista o a treia persoană care a reuşit să se evacueze şi a fost preluată de un echipaj de prim ajutor”, a declarat Mihail Pascu, de la descarcerare.

În acest caz s-a deschis o anchetă pentru a se stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului.

București: Trei tineri au murit carbonizați într-un accident

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_25054').select();" id="embed_text_25054" />