Un bărbat și o femeie au rămas încarcerați într-un autoturism răsturnat în urma unui accident rutier, marți, la kilometrul 31 de pe autostrada A1. Bărbatul a fost transportat cu elicopterul SMURD la un spital din Capitală, în timp ce femeia a fost preluată de o ambulanță SAJ Giurgiu, transmite Agerpres.
„În această dimineaţă, ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pe A1, Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 31, în urma producerii unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea fiind răsturnat în afara părţii carosabile. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, o descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ. În sprijin a fost solicitat şi elicopterul SMURD. Un bărbat şi o femeie, ambele persoane conştiente, au fost găsite încarcerate în autoturismul răsturnat”, a precizat marţi purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.
Pompierii au utilizat accesoriile de descarcerare pentru a-i extrage în siguranță pe cei doi, iar aceștia au fost preluați de echipajele SMURD și SAJ pentru acordarea primului ajutor.