Accident rutier în Noaptea de Înviere. Un tânăr a murit și două adolescente au fost rănite, într-o coliziune cu un tractor condus de un șofer beat

Accident rutier în Noaptea de Înviere. Un tânăr a murit și două adolescente au fost rănite, într-o coliziune cu un tractor condus de un șofer beat
Sursa foto: jannoon028/ Freepik

Tragedie de Paște. Un șofer în vârstă de 18 ani a murit și două tinere de 17 ani au fost rănite într-un grav accident rutier petrecut în noaptea de Înviere. Mașina în care se aflau cei trei tineri a fost lovită de un tractor cu semănătoare condus de șofer beat, în zona localităţii Siliştea Mică din județul Teleorman.

Accident rutier pe DJ 701, pe raza localităţii Siliştea Mică, două autovehicule implicate. Şoferul autoturismului, un tânăr, neîncarcerat, a fost găsit decedat, prezentând leziuni incompatibile cu viaţa. Două tinere, de aproximativ 17 ani, cu politraumatisme, conştiente şi cooperante, pasagere în autoturism, au fost preluate de echipajele de pe ambulanţă, au primit primul ajutor şi au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Alexandria”, precizează ISU Teleorman.

Potrivit polițiștilor, vehiculul agricol era de un tânăr în vârstă de 21 de ani, iar în utiliaj se mai afla un bărbat în vârstă de 50 de ani, care s-a ales cu răni ușoare.  Conducătorul tractorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`