Accident rutier în Mureș. Patru persoane au fost transportate la UPU SMURD după ce două autoturisme s-au ciocnit

Publicat: 19 08. 2024, 13:31
Sursa foto: publika.md

Un accident rutier s-a produs luni, pe Autostrada Transilvania (A3), între Ungheni și Sânpaul. Patru persoane au fost transportate la UPU SMURD pentru a le fi acordate îngrijiri medicale.

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, a anunțat că pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit în urma accidentului rutier produs pe autostrada A3, potrivit AGERPRES.

„Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş au fost solicitaţi să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI şi prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe autostrada A3, sensul de mers spre Turda, între localităţile Vidrasău (oraşul Ungheni, n.r.) şi Sânpaul (…) În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme. În evenimentul rutier au fost implicate 7 persoane, 4 dintre acestea vor fi transportate la UPU Târgu Mureş pentru îngrijiri medicale suplimentare”, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş.

La fața locului au ajuns două echipaje SMURD

Conform autorităților, la locul accidentului au ajuns o autospecială de stingere, precum şi două echipaje medicale SMURD.