Accident rutier în Buzău: O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite

Publicat: 25 05. 2014, 09:00
Foto: enational.ro

O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite, într-un accident produs duminică dimineață pe Drumul Județean 220, după ce un autoturism s-a răsturnat într-un canal de irigații, relatează Agerpres.

„Din primele cercetări la fața locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 220 din direcția Boldu către Ghergheasa, un bărbat de 43 de ani din comuna Râmnicelu a pierdut controlul asupra direcției, mașina a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat într-un canal de irigații”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisarul șef Florina Crucianu.

Potrivit lui crucianu, un pasager în vârstă de 22 de ani din Râmnicu Sărat a decedat, iar alte patru persoane, printre care și șoferul, au fost rănite.

„Din cauza stării de sănătate, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă i s-au prelevat mostre biologice de sânge pentru a se clarifica și acest aspect”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău.