Accident rutier grav în Hunedoara cu cinci victime, printre care și un copil (VIDEO)

Accident rutier grav în Hunedoara cu cinci victime, printre care și un copil (VIDEO)

Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă în localitatea Șoimuș, județul Hunedoara. Evenimentul a implicat două autoturisme pe Drumul Național 76 și a rezultat în rănirea a cinci persoane, dintre care patru adulți și un copil minor.

În urma ciocnirii, a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului, o măsură care presupune suplimentarea resurselor operative pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Toate cele cinci persoane rănite au fost transportate de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Deva. Din totalul victimelor, trei (două femei și un copil) sunt în stare mai gravă. Pentru a sprijini eforturile de salvare, la locul accidentului au ajuns și două elicoptere SMURD.

Resursele alocate la fața locului au inclus și o autospecială de stingere, una de descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, și ambulanțe SMURD. De asemenea, trei ambulanțe ale serviciului județean de ambulanță au fost trimise în sprijin.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`