Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, s-a stins din viață în noaptea de duminică spre luni, după ce a fost implicat într-un accident, pe DN 71 Bucureşti-Târgovişte.
Din cauza vitezei excesive, tânărul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în zona localităţii dâmboviţene Mircea Vodă.
În maşina acestuia polițiștii au găsit două plase cu bani, însă aceștia nu au precizat care este suma de bani descoperită, dar au menționat că este ”mare”.
”În autoturism a fost descoperită o mare sumă de bani, în două sacoşe din plastic, lire în bancnote de 20 şi 50. Se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, precum şi pentru stabilirea provenienţei banilor”, au declarat autoritățile, potrivit antena3.ro.
Tânărul mort în cumplitul accident de pe DN 71, într-un Porsche plin cu bani, avea permisul suspendat și era patronul unei pizzerii din Târgovişte.