Accident rutier neobișnuit în București, în zona Piaţa Sudului, duminică dimineața. O maşină a poliţiei militare a fost grav avariată după un accident cu un alt conducător auto. În urma impactului, au rezultat două victime, polițiștii aflați în mașină. Ei au fost transportați la spitalul Bagdasar. Se pare că un autoturism ar fi intrat într-o autospecială a poliţiei militare, mergea spre parada de la Arcului de Triumf.
Autospeciala militară care însoţea un convoi militar avea în funcţiune semnalele luminoase şi acustice de culoare albastră, iar autoturismul civil care se deplasa pe Calea Văcăreşti dinspre podul Mihai Bravu, către strada Nitu Vasile a intrat în coliziune cu autospeciala.
Cei doi şoferi au fost testaţi cu etilotestul, însă rezultatul a ieşit negativ. Brigada Rutieră a fost sesizată în jurul orei 8:15 min cu privire la producerea accidentului rutier. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.