ACCIDENT GRAV în Covasna: Traficul rutier este blocat. BILANȚUL VICTIMELOR

Publicat: 31 07. 2018, 09:34

Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite în urma unui accident rutier produs între un TIR şi un autoturism pe DN11, judeţul Covasna.

Cele două persoane din autoturism care au decedat aveau 28 ani, respectiv 57 aniși rămăseseră încarcerate în urma coliziunii, potrivit digi24.ro.

„Au intervenit două echipaje de descarcerare, un echipaj SMURD şi două SAJ. Două victime din autoturism au fost extrase de echipajele de descarcerare, dar, din păcate, sunt decedate. Şoferul tirului şi un pasager din autoturism au fost transportaţi la UPU”, au precizat reprezentanţii ISU Covasna.

Autoritățile au precizat că accidentul s-a produs din cauză că șoferul autoturismului a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens.

„Din primele cercetări se pare că cel aflat la volanul autoturismului ar fi pierdut controlul şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit frontal autotrenul”, au menţionat reprezentanţii IPJ Covasna.

Astfel, traficul este blocat pe ambele sensuri în zonă, circulaţia rutieră fiind deviată de la intersecţia cu localitatea Reci (DN11) prin oraşul staţiune Covasna.