Eveniment
Aproximativ 50 de oameni au murit şi alţi 100 au fost răniți în urma unui accident rutier dintre o cisternă și un autoturism produs pe un drum național din vestul Republicii democrate Congo.
„Deplângem moartea a 50 de persoane și există o sută de persoane care au suferit arsuri de gradul doi”, a declarat guvernatorul interimar al provinciei Kongo central, Atou Matubuana, citat de hotnews.ro.
De asemenea, Atou Matubuana a dat asigurări că autorităţile fac tot posibilul pentru a acorda asistenţă victimelor accidentului.
Şoselele din statul central-african se află într-o stare precară, după ani de război şi neglijare, notează Reuters. În 2010, cel puţin 230 de oameni au murit în Congo după ce o autocisternă s-a răsturnat pe şosea şi a explodat.