GRAV accident rutier în Prahova. Bilanțul VICTIMELOR

GRAV accident rutier în Prahova. Bilanțul VICTIMELOR

Trei autoturisme au fost implicate, vineri după-amiază, într-un accident rutier, pe DN 1, în apropierea oraşului Băicoi, Prahova, patru persoane, între care un minor, fiind rănite.

Trei autoturisme în care se aflau opt persoane au fost implicate, patru dintre ocupanţi fiind răniţi, a declarat purtătorul de cuvânt a ISU Prahova, Raluca Vasiloae.

Astfel, două femei cu vârste de 41 şi 44 de ani, au suferit traumatisme în zona capului şi a coloanei cervicale, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, are un traumatism cranio-cerebral şi un tânăr, în vârstă de 17 ani, are o contuzie la gamba dreaptă. Toţi patru au fost transportați la spital.

Printre ceilalţi patru ocupanţi din autovehiculele implicate în accident se numără şi un copil de trei ani, care nu are leziuni vizibile şi nici nu a fost preluat de echipajele medicale pentru a fi transportat la spital pentru investigaţii medicale suplimentare, întrucât aparţinătorii au semnat că refuză acest lucru, scrie adevărul.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)