Accident produs de un polițist, în Slatina. Acesta consumase alcool

Accident produs de un polițist, în Slatina. Acesta consumase alcool
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un polițist aflat în timpul liber a condus beat și a provocat un accident în Slatina, în noaptea de luni spre marți. El a intrat într-un scuar de pe o stradă din oraș.

Ce alcoolemie avea

Polițiștii au ajuns la fața locului după ce au fost sesizați de un trecător privind accidentul de pe strada Pitești, conform observatornews.

Șoferul nu s-a asigurat la efectuarea virajului la dreapta și a itrnat în coliziun cu scuarul care desparte sensurile de mers. El a fost testat cu aparatul etilotest, iar acesta a indicat o alcoolemie de 0,84 mh/l alcool pur în aerul expirat. Angajatul MAI a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea probelor biologice pentru a se stabili alcoolemia exactă.

„Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Pleşoiu, judeţul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe strada Piteşti, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului la dreapta şi a intrat în coliziune cu scuarul ce desparte sensurile de deplasare. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a spus reprezentantul IPJ Olt.

Anchetă la IPJ Olt

Polițiștii continuă cercetările pentru a afla circumstanțele în care s-a produs accidentul, iar Inspectorul de Poliție Județean Olt va deschide o anchetă internă.

„Precizăm faptul că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt se disociază de astfel de comportamente care contravin eticii şi valorilor fundamentale ale profesiei de poliţist, iar în funcţie de concluziile anchetei, vor fi dispuse măsurile legale corespunzătoare”, a conchis reprezentantul IPJ Olt.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS
19:43 - Drulă: Lasconi poate să intre în turul 2 / În PNL e disperare și se ascut cuțitele în culise. Ei și Ciucă știu că le vine nota de plată pentru guvernarea cu PSD (VIDEO)
19:43 - Laurențiu Gîdei, despre o posibilă înțelegere între PSD, AUR și PNL: „E o glumă! N-o să auziți niciun politician de la PSD că are vreun aranjament cu niciun partid sau competitor electoral” (VIDEO)
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)