Accident pe calea ferată. Circulația trenului Arad-București Nord, afectată

Publicat: 17 11. 2024, 14:23
Sursa Foto: CFR Călători / Facebook

Un accident la nivelul trecerii de cale ferată a avut loc, duminică, între stațiile Caransebeș și Balta Sărată, după ce un șofer a trecut calea ferată fără să se asigure.

Nimeni nu a fost rănit

Astfel, trenul IR 348 Arad-Craiova-București Nord a lovit mașina care a trecut fără să se asigure, iar circulația garniturii a fost afectată. Incidentul a avut loc în jurul orei 09.00, iar locomotiva a fost avariată, conform G4media.

În tren se aflau 96 de pasageri, dar, din fericire, nici aceștia, nici personalul feroviar nu au fost răniți. Trenul își va relua traseul după ce va fi înlocuită locomotiva cu o alta de ajutor, după ce se va îndepărta vehicului avariat de pe calea ferată.

„Cei 96 de pasageri din tren şi personalul feroviar nu s-au aflat în pericol. În urma impactului, locomotiva a fost avariată, urmând ca trenul să îşi reia circulaţia cu o locomotivă de ajutor, după îndepărtarea de pe linie a vehiculului avariat şi finalizarea procedurilor legale”, precizează CFR Călători.