Accident mortal pe DN1A între o mașină și un camion. Traficul este restricționat

Publicat: 22 05. 2023, 08:39
Sursa foto: captură video B1 TV / Explosivenews24

Un accident grav a avut loc luni dimineața pe DN1A, în județul Prahova, între o mașină și un camion. Șoferul autoturismului a decedat.

Accidentul a avut loc pe Centura de Est

Confrom IPJ Prahova, accidentul s-a produs pe Centura de Est a municipiului Ploiești la km 81+400 în afara localității Berceni, sat Moara Nouă, transmite Știri pe surse.
Un bărbat de 56 de ani conducea un autoturism pe Centura de Est în direcția Bucov către Bărcănești, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autocamion condus de un bărbat de 46 de ani. În urma impactului, mașina a părăsit carosabilul și a intrat într-un copac.

Bărbatul de 56 de ani a murit

Accidentul s-a soldat cu decesul șoferului de 56 de ani.
Traficul este restricționat în zonă pe ambele sensuri și este deviat pe rute alternative.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.