Accident mortal în Satu Mare. Un motociclist de 35 de ani s-a ciocnit cu o cisternă
Un accident mortal a avut loc pe un drum din Satu Mare. Un motociclist în vârstă de 35 de ani a murit după ce s-a ciocnit cu o cisternă.
Accidentul a avut loc în localitatea Decebal
„Intervenţie la un accident rutier petrecut în localitatea Decebal. Pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare intervin în aceste momente la un accident rutier produs între o motocicleta şi o autocisternă. La faţa locului a ajuns o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi echipajul de Terapie Intensivă Mobilă”, a transmis, vineri, ISU Satu Mare.
Motociclistul a murit în urma impactului
La sosirea echipajului medical, motociclistul, un tânăr de aproximativ 35 de ani, nu prezenta semne vitale,potrivit Știrile ProTv.
Motociclistul suferise răni prea grave pentru a fi salvat, fiind declarat decesul.