Incident la metroul din București, duminică. Un bărbat a căzut pe șine în stația Piața Unirii. Nu se știe încă în ce stare se află victima, care a fost preluată de pompieri.
Metrorex informează călătorii că trenurile de metrou circulă în continuare în ambele direcții. Pasagerii care se află în stațiile Piața Unirii 2 și Universitate pot folosi trenurile de pe linia 1, către Tudor Arghezi sau Pipera, pentru a continua călătoria în ambele sensuri. Echipele SMURD au fost alertate și au intervenit la fața locului.
De asemenea, Metrorex, împreună cu autoritățile, va demara o anchetă pentru a determina circumstanțele exacte ale incidentului, conform procedurilor interne.
„Publicul călător care utilizează această magistrală este înștiințat că trenurile de metrou circulă în ambele sensuri. Cei aflați în stațiile Piața Unirii 2 și Universitate pot lua trenurile de metrou de la linia 1 pentru ambele sensuri (Tudor Arghezi sau Pipera)
Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o ancheta de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.”, transmit cei de la Metrorex.