Eveniment - 14 nov, 20:50
Două persoane au murit, iar una fost grav rănită, vineri seară, în urma unui accident produs pe DN 17, în comuna suceveană Păltinoasa, după ce un autoturism a lovit un microbuz.
Un bărbat și o femeie, aflați la bordul autoturismului, au decedat, iar o altă femeie, grav rănită, a fost preluată cu o ambulanță pentru a fi dusă la spital, scrie Mediafax.
De asemenea, în microbuzul în care se aflau 23 de persoane, trei persoane au suferit atacuri de panică, fără a avea nevoie de îngrijire medicală.
ISU Suceava a intervenit cu un echipaj SMURD de la Câmpulung Moldovenesc şi cu o autospecială pentru descarcerare, precum şi cu o ambulanţă.