Accident în Sibiu, din cauza neadaptării vitezei în curbă. Bilanțul victimelor

Accident în Sibiu, din cauza neadaptării vitezei în curbă. Bilanțul victimelor
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Trei persoane au fost rănite, vineri, într-un accident rutier produs în municipiul Sibiu, din cauza neadaptării vitezei în curbă.

Accident în Sibiu. Trei răniți

„Municipiul Sibiu, strada Maramureşului, în apropiere de intersecţia cu Şoseaua Alba Iulia, coliziune între 2 autoturisme conduse din direcţii opuse.

Din primele cercetări, se pare că şoferul autoturismului condus spre Şoseaua Alba Iulia, 26 de ani, din Agârbiciu, pe fondul vitezei neadaptate în curbă, a derapat, a pătruns pe contrasens şi a intrat in coliziune cu un alt autoturism condus dinspre Şoseaua Alba Iulia, de către un bărbat în vârstă de 41 de ani, sibian”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, citată de Agerpres.

Șoferul de 41 de ani şi doi pasageri din cealaltă mașină au fost răniţi. Ei sunt conştienţi, internați acum la Spitalul Județean Sibiu.

Traficul rutier în zonă a fost blocat, fiind deviat pe străzi laterale. Cercetările continuă în acest caz.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`