Un accident minor s-a produs miercuri în jurul orei 11 în Pasajul Basarab din Capitală. Două tramvaie s-au ciocnit după ce niciunul din vatmani nu a acordat prioritate. Din fericire nici vatmanii și nici pasagerii din cele două tramvaie nu a suferit răni.
Una dintre garnituri circula dinspre zona căminelor din Regie, iar la intersecţia cu Calea Giuleşti a virat la stânga. Celălalt tramvai se deplasa pe Calea Giuleşti, spre Gara Basarab, iar la intersecţie urma să meargă înainte, scrie ZF.
Niciunul dintre vatmani nu și-a recunoscut vina, cel care a efectuat virajul la stânga susţine că trebuia să i se dea prioritate de dreapta, iar cel care a fost lovit în lateral susţine că avea verde la semafor.
Ambele tramvaie au fost avariate în urma coliziunii, iar circulația a fost oprită pentru 20 de minute.