Accident în lanț pe Autostrada Soarelui: O persoană a fost rănită. Circulația, închisă întrei Drajna și București

Publicat: 25 01. 2014, 11:53
Foto: gazetabt.ro

Un accident în lanț s-a produs, sâmbătă, pe Autostrada Soarelui, în jur de 20 de mașini tamponându-se, relatează B1 TV.

”În zona kilometrului 58 au fost mai multe tampornări. O singură persoană rănită, prezentând o fractură la braț”, a declarat la ”Talk B1”, purtătorul de cuvânt al InfoTrafic.

”În prezent nu știu numărul exact al mașinilor care s-au ciocnit, însă este un număr mare”, a precizat el.

Aproximativ 20 de autovehicule s-au ciocnit pe firul 2 al autostrăzii A2, între Constanța și București, în accident o persoană fiind rănită și rămânând încarcerată în mașină, echipaje ale ISU și Ambulanței intervenind la faţa locului.

Accidentul s-a produs pe autostrada A2, pe calea 2 a autostrăzii, între Constanța și București, la kilometrul 60, în dreptul localității Lehliu Gară.
Primele informații de la fața locului arată că aproximativ 20 de autovehicule sunt implicate în acest accident în lanţ.

Într-una dintre mașinile implicate în accident o persoană a rămas încarcerată, însă este conștientă și are un traumatism la un braț, fiind posibil să fie vorba despre o fractură.

Potrivit lui Adrian Creangă de la Centrul Infotrafic al Poliției Române, circulația între Drajna și București este temporar închisă.