Eveniment - 04 nov, 23:08
O persoană a murit și alte cinci au fost rănite într-un accident rutier între două autoturisme, sâmbătă, pe E70, la ieșirea din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, potrivit Observatornews.ro.
Două dintre victime au rămas încarcerate, iar una dintre ele a murit.
Cealaltă a fost transportată la spital conștientă și cooperantă, dar politraumatizată. După ce a primit îngrijri medicale la fața locului și a fost stabilizată, persoana în cauză a fost preluată de un elicopter SMURD pentru a fi dusă la Spitalul Floreasca din București.
La fața locului au fost trimise o autospecială de stingere, una de descarcerare, două ambulanțe SMURD și patru echipaje SAJ.