Accident grav pe A2, în această dimineață. Un băiețel de trei ani a murit și alte patru persoane au fost rănite, copii și adulți

Publicat: 01 09. 2017, 08:26

Accident grav pe A2, pe 1 septembrie, un copil de 3 ani a murit. Un grav accident a avut loc, în această dimineață pe Autostrada 2 (A2) , la km 188-189, pe sensul de mers București-Constanța, fiind implicată o întreagă familie din județul Cluj, părinții și trei copii minori.

Un martor la tragedie a apelat Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost solicitat, prin sistemul unic de urgență 112, la ora 04.36.

La fața locului, au sosit imediat patru ambulanțe SAJ și un echipaj SMURD, inițial fiind răniți patru minori și doi adulți.

Din nefericire, un băiețel de 3 ani și-a pierdut viața, cu toate eforturile medicilor de a-l resuscita, scrie B1Tv.

În urma accidentului, au mai fost rănite grav două fetițe de 1 an și 7 ani, ambele fiind în comă, dar și doi adulți, un bărbat, a cărui vârstă nu e cunoscută, dar și o femeie de 25 de ani.

Persoanele rănite au fost stabilizate și transportate la spital. De altfel, apelantul la 112 preluase deja o parte din victime și le-a transportat până la km 192 – ieșire Medgidia, celelalte primind îngrijiri medicale la locul evenimentului, potrivit unui comunicat al SAJ Constanța.

Din primele cercetări, Poliția Autostrăzi a stabilit că neatenția la volan a fost cauza accidentului. Conducătorul auto, care se îndrepta către mare, pe banda a doua, pe fondul unor preocupări pe bancheta din spate, acesta întorcându-se către copii, a pierdut controlul volanului și s-a lovit de un TIR care circula pe banda 1, iar apoi a ricoșat în parapetul despărțitor.