Două persoane au murit și o a treia a suferit răni grave, sâmbătă, în localitatea Nazarcea, în condițiile în care autoturismul în care se aflau a ieșit în afara carosabilului, pe DJ 87, și s-a răsturnat. Victimele aveau vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, potrivit Agerpres.
„În jurul orei 11,54, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier pe DJ 87, la ieşire din localitatea Nazarcea. Din primele cercetări, un autoturism, în care se aflau trei persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se. În urma accidentului rutier, a rezultat decesul a două persoane, precum şi vătămarea corporală gravă a celei de a treia. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Constanța.
Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, o persoană în vârstă de 27 de ani a fost găsită decedată. O altă victimă, de 40 de ani, a fost găsită în stop cardio-respirator, iar manevrele de resuscitare nu au avut efectul scontat, astfel că și în cazul său a fost declarat decesul. O a treia persoană a fost transportată la spital în stare de comă.
La locul în care s-a produs accidentul rutier „au fost alocate o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple un echipaj SMURD C şi două ambulanţe (tip C şi tip B) de la SAJ”, a menționat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”.