Accident grav în Vrancea soldat cu 2 morți și 11 răniți: Un microbuz și un autoturism s-au ciocnit frontal. Printre victime s-ar afla și un fost consilier local

Accident grav în Vrancea soldat cu 2 morți și 11 răniți: Un microbuz și un autoturism s-au ciocnit frontal. Printre victime s-ar afla și un fost consilier local

Un accident grav s-a produs marți în localitatea Boloteşti, pe DN2D Focşani – Târgu Secuiesc, la kilometrul 25, după ce microbuzul de călători a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul.

În urma impactului devastator două persoane au murit şi 11 au fost rănite.

Potrivit IGSU, având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.

La fața locului au fost trimise 2 autospeciale de stingere, 4 ambulanțe SMURD, 1 descarcerare și 4 ambulanțe ale serviciului județean de ambulantă. În sprijin, se va deplasa și un elicopter SMURD

Surse de la fața locului au declarat pentru zdv că șoferul microbuzului, decedat în accident, este fost consilier local la Vizantea, fost ofițer.

Doi polițiști aflați în patrulare au murit carbonizați în județul Brăila

Acest accident are loc la câteva zile după ce o altă tragedie produsă în trafic a șocat România.Doi polițiști au murit carbonizațiîntr-un cumplit accident rutier produs pe DJ 221, la Șuțești (Brăila).

Incidentul a avut loc în momentul în care polițiștii se aflau în patrulare pe raza localității Șutești. Șoferul autospecialei de poliție a pierdut controlul volanului și a lovit un copac. Imediat dupa impact, mașina a luat foc, iar cei doi oameni ai legii au murit carbonizati.

Un căruțaș a filmat autospeciala care ardea ca o torță, la scurt timp după impact.

„Din păcate, în această seară, doi polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca – IPJ Brăila , au decedat, în urma unui accident rutier.

Aceștia se aflau în serviciul de patrulare, pe raza localității Șutești. Transmitem sincere condoleante familiilor colegilor noștri si tuturor celor care i-au cunoscut”, transmite Poliția Română.

Accidente rutiere în care au fost implicate microbuze

Înainte de accidentul grav din Vrancea au existat alte două evenimente grave sau tragice în care au fost implicate microbuze. Pe data de 18 februarieopt persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 19, lângă localitatea Ardud, fiind activat planul roşu de intervenţie. Accidentul rutier s-a produs între un microbuz şi un autoturism, între Mădăraş (jud. Harghita) şi Ardud (jud. Satu Mare).

Anterior, pe data de 15 ianuarie,două persoane au murit şi alte 20 de au fost transportate la spital după ce un microbuz cu călători s-a răsturnat pe DN 38, în apropierea localităţii Topraisar din judeţul Constanţa.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:17 - Deficitul bugetar a urcat la 5,44% din PIB după primele nouă luni din 2024. Datele Ministerului Finanțelor despre cheltuielile statului
22:06 - Tinerii, tot mai greu de convins să își păstreze locul de muncă. „Vin o zi, două și realizează că nu e pentru ei”
22:05 - Ce a declarat ÎPS Teodosie privind petrecerile de Halloween. Ce păcat săvârșesc cei care merg la aceste evenimente: „Primesc amăgire și întuneric acolo”
22:03 - Iulian Paraschiv: Președintele de care România are nevoie este un președinte care să asigure parcursul european, să asigure un plan pentru România și un echilibru la guvernare, între partide și societatea românească (VIDEO)
21:57 - Șoșoacă invocă un scenariu în care pretinde că poate ajunge președinte interimar al României: „Cu candidatura mea la Senat e șah mat” (VIDEO)
21:34 - Când ar putea renunța România la ora de iarnă? Mai multe state au renunțat la acest sistem
21:30 - Diana Șoșoacă a anunțat planul în cazul în care nu va reuși să fie pe listă la prezidențiale: Oamenii noștri, șoșocarii vor scrie pe buletin numele meu si mă vor vota pe mine / La un anumit număr de voturi se anulează alegerile (VIDEO)
21:20 - Tot mai mulți români renunță la a mai ține banii în casă. Unde preferă să-și păstreze economiile
21:08 - Șoșoacă: „Ciolacu mi-a spus că trebuie să mă dau în spate. A zis că dacă nu vreau, va avea înțelegerea cu Simion. I-am răspuns: ‘nu ți-e rușine?’” (VIDEO)
21:02 - Care este motivul pentru care Polonia refuză să ofere Ucrainei armele cumpărate din Coreea de Sud: „Aceste arme trebuie să servească securităţii şi apărării Poloniei”