Accident grav în Vâlcea. Toate victimele au fost găsite încarcerate (VIDEO)

Accident grav în Vâlcea. Toate victimele au fost găsite încarcerate (VIDEO)
Sursa Foto: Facebook/ SMURD România

Un accident grav a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în județul Vâlcea, localitatea Orlești, după ce două mașini s-au ciocnit.

Doi morți, doi răniți

O mașină a ajuns în afara carosabilului, după ciocnire, iar impactul a fost atât de puternic încât toate cele patru victime implicate în accident au fost găsite încarcerate, două dintre ele fiind în stop carido-respirator, conform știrileprotv.

Echipajele de intervenție sosite la fața locului au extras toate cele patru victime dintre fiarele mașinilor și au fost predate echipajelor medicale pentru a primi îngrijirile medicale. Două dintre ele erau conștiente, iar celelalte două, o femeie și un bărbat, erau inconștiente, în stop cardio-respirator. Medicii au aplicat manevrele de resuscitare, dar, din păcate, ele nu au avut niciun rezultat și le-a fost declarat decesul.
Cele două victime conștiente au fost tranportate la UPU Vâlcea.

Cum s-a produs accidentul

Polițiștii au constatat că un bărbat de 37 de ani conducea un autoturism, în care se afla și o femeie de 46 de ani, care ar fi intrat pe contrasens și a lovit o mașină condusă de un alt bărbat, de 56 de ani, în care se afla și o femeie de 52 de ani, pe bancheta din spate. În urma impactului, bărbatul de 56 de ani și pasagera de 52 de ani au decedat, iar ceilalți doi au fost ușor răniți.

Circulația în zonă a fost blocată mai bine de o oră.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:59 - Nelu Tătaru a fost demis din funcția de președinte PNL Vaslui și va fi scos de pe lista pentru alegerile parlamentare. Nicolae Ciucă: „Nu are cum să mai rămână candidat”
10:56 - Cine este primul român care a reușit la 61 de ani să escaladeze toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri de pe Pământ
10:50 - Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu despre integrarea Schengen terestru pentru România: „Să nu apară o catastrofă. Ar fi o problemă pentru România dacă, eventual, ar exista o ruptură guvernamentală”
10:48 - Când primesc vârstnicii pensia în octombrie. Pensionarii care primesc 100 de lei în plus
10:35 - Eurodeputații au cântat în cor imnul anti-fascist „Bella ciao!” după discursul lui Viktor Orban (VIDEO)
10:26 - Tănase Stamule (PNL) despre acuzațiile de luare de mită aduse fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru: „La toate cererile DNA de până azi, PNL a votat pentru ridicarea imunității. Avem încredere în justiție”
10:11 - Un cunoscut fotbalist al Panathinikos, găsit mort în piscina casei sale. Care este cauza morții
09:53 - Extrem de emoționată, Mirabela Dauer a izbucnit în plâns la spectacolul dedicat regretatului Dan Spătaru: „A fost prietenul meu de suflet, omul cel mai bun din viața mea”
09:52 - Tablou al pictorului român Adrian Ghenie vândut cu peste două milioane de euro. Pictura a fost scoasă la licitație în Londra
09:49 - România are datorii mari în țările în care românii au fost tratați. Cea mai mare sumă trebuie plătită pentru Germania