Accident grav în Ungaria: Patru români au murit, după ce un autocar s-a ciocnit cu un camion. 23 de oameni sunt răniţi
Patru români au murit, iar alte 23 de persoane sunt rănite, în urma unui accident rutier în Ungaria. Pasagerii se aflau într-un autocar românesc şi se îndreptau către Spania, a declarat ataşatul de interne al României la Budapesta, Ioan Benţe.
Potrivit Mediafax, accidentul a avut loc în momentul în care şoferul autocarului românesc a adormit la volan, după care s-a ciocnit frontal cu un camion sloven pe autostrada M70 din Ungaria.
Autocarul transporta 40 de pasageri, doi şoferi şi 38 de pasageri, majoritatea dormind în momentul accidentului.
În urma impactului doi şoferi români şi doi pasageri ai autocarului românesc şi-au pierdut viaţa, precum şi şoferul TIR-ului.
La locul accidentului au fost trimise şapte ambulanţe, personalul echipelor de salvare examinând în continuare răniţii.
“Accidentul s-a produs, marţi dimineaţă, în jurul ore 05:00, la aproximativ 30 de kilometri de graniţa cu Slovenia. Un autocar românesc a fost implicat într-un grav accident. Cinci persoane au murit, iar 23 de persoane sunt grav rănite şi mai puţin grav, ele fiind transportate la spital. Autocarul aparţinea companiei Atlassib”, a declarat Ioan Benţe.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf