Accident grav în județul Cluj: O tânără de 21 de ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost rănite

Publicat: 02 07. 2022, 09:10
Susra Foto: Facebook/ SMURD

Un accident grav a avut loc la ieșire din localitatea Ciucea spre Cluj-Napoca. O tânără de 21 de ani a murit, iar alte trei persoane au fost transportate de urgență la spital, potrivit monitorulcj.ro.

Accident grav: O tănără de 21 de ani a murit

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit sâmbătă dimineață la un grav accident rutier petrecut la ieșire din localitatea Ciucea spre Cluj-Napoca (DN1, aproape de județul Bihor).

Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 7:10, iar pentru misiune au fost mobilizate o autospecială și un echipaj SMURD. În sprijin a venit și o ambulanță SAJ, potrivit ISU Cluj.

Pompierii au găsit la fața locului două autoturisme avariate, iar în unul dintre ele se afla o tânără încarcerată și inconștientă, în stop cardio-respirator.

Folosind echipamentele din dotare, pompierii au descarcerat-o și au predat-o echipajelor medicale, care au început manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse de echipajul de pe ambulanță și de către pompieri, medicul a constatat decesul tinerei de 21 de ani.

Alte trei persoane, doi bărbați și o minoră de 10 ani, au fost transportate la spital în stare de conștiență și cu leziuni minore.