Accident grav în Ilfov. BILANȚUL VICTIMELOR (FOTO)
Un microbuz şi un alt autovehicul în care se aflau, în total, 14 persoane, s-au ciocnit vineri seară în localitatea Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov. Şapte dintre persoanele implicate au fost transportate la spitale din Capitală, cu diferite traumatisme.
Potrivit reprezentanţilor ISU Bucureşti-Ilfov, în accident au fost implicate 14 persoane, şase dintre ele având contuzii minore, iar o şaptea persoană având o posibilă fractură. Acestea au fost transportate la spitalele Bagdasar-Arseni şi Sf. Ioan din Capitală.
La faţa locului au acţionat patru echipaje SMURD şi trei ambulanţe.
Poliţiştii încearcă să stabilească cauzele producerii accidentului şi dinamica acestuia, scrie Digi24.