Accident grav în Caraș-Severin. Un bărbat a murit după o coliziune frontală între două mașini
Un bărbat în vârstă de 70 de ani a murit și două femei au fost rănite într-un accident rutier, marți seara, în localitatea Berzovia din județul Caraș-Severin, transmite Agerpres.
Accident grav în Berzovia, Caraș-Severin
Polițiștii spun că bărbatul care a murit se afla la volanul unui autoturism și se îndrepta spre Berzovia, din direcția Vermeș, dar ar fi pierdut controlul mașinii într-o curbă periculoasă la dreapta și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, care era condus de un șofer în vârstă de 39 de ani și se deplasa în sens opus.
„În urma accidentului, conducătorul auto de 70 de ani şi cele două pasagere din autoturism au fost transportaţi la spital, rezultând decesul bărbatului şi vătămarea corporală a celor două femei. Conducătorul auto în vârstă de 39 de ani a fost testat cu privire la consumul de alcool şi substanţe psihoactive, rezultatele fiind negative”, a declarat Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.