Accident grav în Botoșani. Un tânăr a murit după ce a fost prins sub mașina cu care s-a răsturnat

Publicat: 01 03. 2023, 08:08
Foto simbol: Facebook @ SMURD

Un tânăr de 29 de ani a murit, miercuri dimineață, într-un accident rutier la intersecția dintre DN 29 și DJ 294, în localitatea Unțeni din județul Botoșani, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență, potrivit Agerpres.

Un tânăr a murit după ce a fost prins sub mașina cu care s-a răsturnat, în Botoșani

Potrivit ISU, singura mașină implicată în accident a fost cea pe care o conducea tânărul respectiv. Automobilul s-a răsturnat, iar victima, care se afla la volan, a fost prinsă sub caroserie.

„La faţa locului au ajuns două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi una de descarcerare, precum şi o ambulanţă SAJ. Aceştia au constatat că şoferul era prins sub maşina răsturnată pe o parte şi au acţionat pentru a-l extrage. Din nefericire, echipajul medical aflat la faţa locului nu a putut decât sa constate decesul”, spune ISU.