Un accident feroviar s-a produs, duminică seara, în apropierea haltei Zlătunoaia în care a fost implicată o mașină și trenul care circula pe ruta Dorohoi-Iași.
Pompierii au intervenit în comuna Albești, după ce s-a produs accidentul fevoriar în zona haltei Zlătunoaia. La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri și două ambulanțe, conform știrileprotv.
Salvatorii au menționat că în mașină se aflau trei persoane, dintre care două, o fată de 16 ani și alta de 19 ani, au fost transportate la spital. Șoferul de 23 de ani a refuzat transportul la spital.
În tren se aflau 47 de persoane, dintre care 45 de călători, un mecanic conductor și șeful de tren, și niciuna nu a avut de suferit în urma impactului.
Pompierii s-au asigurat că nu există niciun risc de producere a vreunui incendiu.