Accident fatal în Mureș. Un șofer de 76 de ani și-a pierdut viața, după ce a intrat în contrasens și ulterior într-o altă mașină și un parapet

Publicat: 01 10. 2024, 08:16
Sursa foto: Freepik

Un șofer în vârstă de 76 de ani din Mureș a avut parte de un sfâșit tragic, după ce acesta a ajuns pe contrasens din cauza carosabilului umed.

Șoferul nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire

Accidentul rutier s-a produs pe DN14, la ieșirea din Sighișoara, iar bărbatul se îndrepta spre piață. Șoferul a pierdut controlul mașinii la coborârea unei pante, conform observatornews.ro. 

Ajuns pe contrasens, vehiculul în care se afla bărbatul de 76 de ani, a fost lovit de o altă mașină care circula regulamentar. Impactul dintre cele două a fost atât de puternic, încât mașina bărbatului a fost aruncată către un parapet de pe marginea șoselei.

Ce au declarat autoritățile

„S-a băgat în el, direct în plin”, a declarat un martor. Persoanele aflate la fața locului au fost cele care au chemat autoritățile, iar la scurt timp, la fața locului au venit mai multe echipaje de intervenție.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, a declarat Aurica Mate, purtător de cuvânt IPJ Mureș.

Circulația în zonă a fost posibilă doar pe o singură bandă pentru zeci de minute.