Un bărbat de 43 de ani a decedat, miercuri, lucrând la repararea curții unui supermarket din Odorheiu Secuiesc.
Potrivit inspectorului șef al ITM Harghita, Dorin Male, bărbatul lucra pe o platformă, alimentând o betonieră, când partea exterioară a spiralei care amestecă materialele l-a lovit în cap, zdrobindu-l.
În urma loviturii puternice, bărbatul a fost aruncat pe pământ şi, cel mai probabil, susţin inspectorii de muncă, a murit pe loc în urma rănilor grave suferite la cap, trupul neînsufleţit al acestuia fiind transportat la morga Spitalului Municipal din localitate, relatează Mediafax.
O echipă de la ITM Harghita a declanşat ancheta, care va stabili împrejurările exacte ale producerii accidentului şi, ulterior, eventualele vinovăţii.